back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Start pentru depunerea cererilor de despagubiri din cauza secetei

Incepand de astazi fermierii pascaneni pot depune cereri pentru compensarea pierderilor de producţie înregistrate în anul agricol 2011-2012 din cauza secetei. Suma maximă a sprijinului financiar este chivalentul în lei a 7.500 euro pentru fiecare beneficiar, conform anuntului facut de anunţat luni Ministerul Agriculturii.

Cererile pot fi depuse la sediul APIA din Pascani, până la data de 15 octombrie 2012, iar sprijinul va fi acordat îndcepând cu data de 1 noiembrie 2012.
Potrivit ministerului, ajutorul stabilit de actul normativ se acordă producătorilor din domeniul vegetal şi compensează o parte din pierderea producţiei destinată autoconsumului.

Beneficiarii sunt fermieri persoane fizice, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, persoane juridice precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică care deţin suprafeţe de culturi agricole în teren arabil şi au înfiinţat culturi în toamna anului 2011,primăvara anului 2012.

Cuantumul ajutorului este de 100 de lei pe hectar şi se acordă pentru suprafeţe cuprinseîntre un hectar şi maximum 10 hectare inclusiv.
Suma maximă a sprijinului financiar nu poate depăşi echivalentul în lei a 7.500 europentru fiecare beneficiar, iar resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor sunt de aproximativ 42,8 milioane euro şi se asigură de la bugetul de stat.
Mentionam ca pana in prezent la Serviciul Agricol de la Primaria Pascani au fost depuse doar 4 cereri, toate din partea unor societati comerciale, suprafata distrusa de seceta fiind de cca 1700 de ha.

Orizont.info

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat