back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Sunt roşiile din piaţă mai bune decât cele din supermarket? Citiţi cu atenţie ce spun specialiştii

„Ziarul de Iaşi” a consultat specialişti în legumicultură pentru a combate un mit urban: roşiile din piaţă sunt cele mai bune, că-s culese cu mâna lor de fermieri din grădină, în timp ce roşiile din supermarket sunt tratate – deci toxice – ca să reziste cât mai mult pe rafturi. Concluzia specialiştilor este că lucrurile nu sunt chiar cum ne-am aştepta.
Deşi roşiile din pieţe pot fi mai proaspete şi par a fi mai sănătoase, mai ales dacă ascultăm promovarea vânzătorilor, cele din supermarket trec prin zeci de filtre de calitate şi există şanse mult mai mici să fi fost tratate cu diferite substanţe care să le grăbească creşterea sau coacerea.

Legumele din piaţă nu sunt la fel de verificate

Prof.dr. Vasile Stoleru, specialist în legumicultură şi prorector al Universităţii de Ştiinţele Vieţii din Iaşi, a explicat că problema se pune din punct de vedere tehnologic. După 1990, explică profesorul, tot ce înseamnă producerea legumelor a trecut în sferă privată şi în ferme mici şi mijlocii. „Foarte rar avem ferme legumicole mai mari de 50 – 100 de hectare. Oamenii au spaţii protejate, chiar sere, de maximum 1,5 – 2 hectare, şi devin producător mici care desfac marfa direct. Există riscul ca în aceste ferme mici să nu existe trasabilitate, de la tot ce înseamnă fertilizarea în momentul legării florilor sau a tratamentelor fitosanitare”, a declarat prof.dr. Vasile Stoleru. Practic, toţi fermierii, indiferent dacă sunt mari sau mici, sunt obligaţi să îşi înregistrare lucrările din fermă într-un jurnal, însă cercetătorul spune că nu ştie dacă aceste jurnale sunt completate corect, dacă sunt verificate de cineva înainte să pătrundă cu legumele pe piaţa agroalimentară şi că aici este, adesea, o nebuloasă. „De multe ori aceste legume se valorifică şi în anumite magazine pentru că le cumpără de la piaţă en-gros, se vând în aşa-zisele aprozare. Aici, să fim serioşi, nu sunt controlate corespunzător, nu există o procedură de verificare a lor. Din când în când, Direcţia Sanitară Veterinară ia mostre din pieţe şi face analize de nitriţi, nitraţie sau metale grele, dar pentru depistarea utilizării pesticidelor nu ştiu câte se pot face atunci”, a declarat prof.dr. Vasile Stoleru.

În supermarket sunt mult mai multe filtre

În acelaşi timp, nici roşiile din supermarketuri nu sunt lipsite de orice riscuri. Însă, explică profesorul, pentru a putea să ducă o roşie într-un magazin din România, acele firme blamate din Turcia sau Grecia trec prin zeci de filtre în care se asigură dacă s-a intervenit în vreun fel în procesul de creştere. „Cele din supermarket care trec printr-un lanţ de certificare, fie că sunt ecologice sau convenţionale, dar garantat nu ajung la raft fără să respecte acest lanţ al trasabilităţii. De aceea de foarte multe ori nu e foarte corect pusă problemă că produsele din piaţă sunt cele mai sănătoase şi cele din supermarketuri sunt tratate”, a explicat prof.dr. Vasile Stoleru. Din punctul acestuia de vedere, până să aibă un sistem de achiziţie a roşiilor, un cetăţean trebuie să ştie foarte bine producătorul de la care cumpără. Iar această relaţie cu fermierul trebuie să fie bazată pe experienţă şi pe încredere, spune cercetătorul.

CONTINUARE IN ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat