back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Tanczos Barna: În 2022, în programul „Casa Verde” sunt bani pentru toți beneficiarii. Dosare noi se pot depune după martie, aprilie

Tanczos Barna a vorbit luni seara, la Digi24, despre programul „Casa Verde Fotovoltaice”. Ministrul Mediului spune că sunt bani în 2022 pentru toți beneficiarii care și-au depus dosare până acum, iar din primăvară va începe o sesiune de depunere etapizată, lunară. „Trebuie să ajungem la sute de mii de gospodării care să beneficieze de sprijin și să instaleze asemenea capacități”, spune Tanczos Barna.

Tanczos Barna: Îi pot asigura pe toți cei care au depus dosarele în decembrie la instalatori, și pe toți cei 45.614 de beneficiari potențiali, că toți cei care trec de filtrul de eligibilitate și de finanțare, vor fi finanțați în 2022. Avem buget pentru 2022 suficient de mare ca să finanțăm toate dosarele. Deci vom finanța întregul pachet, pentru că este o nevoie și o cerere uriașă.

Va trebui să continuăm acest program în așa fel încât să ajungem la o etapizare lunară, și lună de lună să putem avea sesiuni de depunere pentru panouri fotovoltaice. Este soluția ideală pentru gospodăriile care sunt afectate de prețul ridicat al energiei electrice.

Avem o provocare destul de mare în ceea ce privește blocurile. Pentru că acolo este o proprietate indiviză, comună, este greu de stabilit cum și cine va beneficia de o capacitate instalată. Lucrurile se complică un pic la blocurile cu multe etaje, dar pentru casele individuale este soluția ideală, și va trebui să mergem mai departe. Trebuie să ajungem la sute de mii de gospodării care să beneficieze de sprijin și să instaleze asemenea capacități.

Beneficiarii care au depus actele până acum vor intra în faza de evaluare. Momentan nu se mai acceptă noi dosare, dar probabil după martie, aprilie, putem ajunge la faza la care intrăm într-o sesiune de depunere etapizată, lunară.

Acum, este o provocare mare analiza și verificarea acestor dosare, dar se va găsi soluția și va crește capacitatea administrativă ca să intre pe un făgaș normal.

Se va stabili un criteriu corect de ordine în care să intre fiecare instalator cu dosare în evaluare, astfel încât să nu fie nici la întâmplare, să nu fie nici stabilit arbitrar de o persoană sau alta. Vom stabili o regulă clară săptămâna viitoare. Deja intră în faza de încărcare în sistemul informatic toate dosarele.

Toate firmele de instalare au depus până pe 4 ianuarie câte o listă cu potențialii beneficiari, dosarele vor fi încărcate în ianuarie, după un program stabilit pentru fiecare companie.

sursa digi 24

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat