back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Târgul Meșterilor Populari, la Pașcani – 21-23 iulie

La sfarsitul acestei saptamani, centrul municipiului Pascani va fi un pol al traditiilor autentice romanesti. Vineri, sambata si duminica, 21-23 iulie, va avea loc cea de-a XIV-a editie a Targului Mesterilor Populari, denumit si Targul de Santilie, dat fiind faptul ca se organizeaza in preajma sarbatorii de Sfantul Ilie. Deschiderea oficiala va avea la vineri, de la ora 10:30.

Deschiderea oficială va avea loc vineri, 21 iulie, de la orele 10.30, în cadrul căreia va avea loc înmânarea diplomelor de participare a meșterilor participanți, un cuvânt de salut din partea oficialităților și a organizatorilor și un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Rapsozii Siretului al Casei Municipale de Cultură,, Mihail Sadoveanu” din Pașcani împreună cu soliști vocali.

La această manifestare au fost invitați circa 130 de meșteri populari din toate zonele țării și din Republica Moldova. Dintre aceștia și-au anunțat prezența la Pașcani 67 de meşteri şi creatori populari din întreaga ţară și din Republica Moldova. Târgul va avea ca obiective principale promovarea meşteşugurilor artistice tradiţionale şi educarea publicului, în special a celui tânăr, în spiritul cunoaşterii, preţuirii şi respectului pentru tradiţii şi bun gust” informeaza Casa de Cultura Pascani.

În acest context vor fi organizate și anul acesta 4 (patru) ateliere de inițiere și deprindere a unor meșteșuguri (olărit – meşter instructor: Bîscu Constantin, Horezu-Vâlcea, ceramică decorativă – Mihaela Iacinschi – Botoșani, țesut – Ivănușcă Maria Daniela, Iurești-Todireni-Botoșani; prelucrarea pieilor – Vasile Ciocârlan, Ștefan cel Mare-Neamț). 

Atelierele se vor derula după următorul program: vineri, 21 iulie, între orele 17.00-19.00 (toate meșteșugurile); sâmbătă, 22 iulie, între orele 10.00-12.00 și 16.00-18.00 (toate meșteșugurile); duminică, 23 iulie, între orele 11.00-13.00 (numai olărit, ceramică decorativă și prelucrarea pieilor ). Înscriererea participanților (până în 18 ani) este gratuită. Detalii suplimentare pot fi obținute la tel. 0728 275 138 (D-na Daniela Calistru)” se mai arata in comunicatul de presa.

Organizatorii evenimentului sunt Casa de Cultura Mihail Sadoveanu, Primaria si Muzeul Municipal Pascani, Asociatia Mesterilor Populari din Moldova, in parteneriat cu Colegiul National Mihail Sadoveanu.

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat