back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Testarea inițială a tuturor elevilor, inițiată în 2021, este reluată în județul Iași la începutul noului an școlar. Critici acuză “supraîncărcare psihologică” și “fiasco” la testarea de anul trecut. Inspectoarea generală Luciana Antoci răspunde: “O orchestrare politică” / Testele – “cu atât mai importante” cu cât nu mai există teze

Elevii de gimnaziu și liceu din județul Iași dau, în perioada 12-23 septembrie, o serie de teste inițiale ce urmăresc să stabilească nivelul pregătirii lor la începutul noului an școlar, după modelul stabilit de testările pilotate de Inspectoratul Școlar Județean Iași la începutul anului școlar precedent, în context pandemic. De data aceasta, măsura – despre care reprezentanții ISJ spun că are un impact pedagogic clar – a stârnit critici mai vehemente, inclusiv din partea unei foste inspectoare generale, a unui fost secretar de stat și a unui lider sindical local. Însă inspectorul școlar general Luciana Antoci acuză că este vorba despre critici “orchestrate politic”.

Ea a spus pentru Edupedu.ro că, anul acesta, miza testărilor este cu atât mai mare cu cât, în noua organizare a anului școlar pe module, dispar tezele, iar testarea inițială, urmată de una sumativă la finalul anului rămân “repere” la nivel de evaluare.

Potrivit informațiilor prezentate de ISJ Iași, “pentru a construi și în acest an școlar premisele de optimizare a demersului didactic în rețeaua educațională județeană, în perioada 12-23 septembrie 2022, Inspectoratul Școlar Județean Iași organizează testarea inițială a elevilor de gimnaziu și de liceu prin care profesorii vor verifica nivelul pregătirii elevilor la începutul anului școlar. Pornind de la această etapă de testare inițială cadrele didactice  vor organiza demersul didactic, vor adapta proiectarea materiei în funcție de nivelul clasei și își vor pregăti lecțiile astfel încât să recupereze lipsurile și să determine progresul școlar al copiilor.”

Instituția precizează că testarea are loc după ce școlile au fost informate cu privire la proceduri în perioada 5-9 septembrie. Și continuă:

  • “Această etapă de diagnoză va sprijini profesorii în ceea ce privește abordarea personalizată a traseului educațional al elevilor, venind în întâmpinarea prevederilor noului ROFUIP care precizează că „Elevii vor beneficia pe parcursul unui an şcolar de cel puţin un plan individualizat de învăţare, elaborat în urma evaluărilor susţinute şi după interpretarea rezultatelor de către cadrul didactic, care va fi folosit pentru consolidarea cunoştinţelor, pentru întreprinderea unor acţiuni de învăţare remedială şi pentru stimularea elevilor capabili de performanţe superioare.”

Continuarea pe edupedu.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat