back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Ţi-ai făcut hemoleucograma anul acesta? Dacă nu, grăbeşte-te! Ajută la depistarea cancerelor

Doar 3% dintre români ştiu că analizele de sânge, precum hemoleucograma, ajută la depistarea cancerelor de sânge, spun medicii de familie care fac parte din Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF). Astfel, alături de Societatea Română de Hematologie şi de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, susţin campania „Ai grijă!“, prin care vor să atragă atenţia asupra importanţei analizelor de sânge pentru a detecta din timp modificările stării de sănătate.

„Deşi joacă un rol atât de important în evaluarea stării de sănătate şi în depistarea unor afecţiuni grave, inclusiv a cancerelor de sânge, doar jumătate dintre românii care folosesc Internetul declară că au auzit de hemoleucogramă. Dintre aceştia, doar 65% ştiu ce presupune această analiză de laborator, majoritatea menţionând spontan că este doar o «analiză de sânge». Abia 3% au menţionat că este o analiză pentru depistarea cancerelor de sânge“, au precizat reprezentanţii SNMF.

Hemoleucograma este o analiză de sânge care ajută la depistarea a numeroase boli, de la anemie până la infecţii şi cancere de sânge. Medicii de familie spun că, la persoanele de peste 60 de ani, care reprezintă o categorie de risc pentru numeroase afecţiuni, realizarea unui set de analize anuale care cuprinde şi o hemoleucogramă ar trebui să fie o obişnuinţă. Însă, conform unor date din cadrul campaniei, doar unul din cinci adulţi îşi întreabă părinţii dacă şi-au făcut analizele de sânge anuale.

„Hemoleucograma ar trebui să devină o rutină anuală mai ales pentru cei cu vârsta peste 60 de ani pentru că detectarea precoce a oricărei afecţiuni, în special a cancerelor de sânge, şi începerea tratamentului într-o fază incipientă a bolii, pot creşte ratele de supravieţuire şi îmbunătăţi calitatea vieţii. Cei dragi, şi mai ales copiii, pot juca un rol important în protejarea sănătăţii părinţilor, din ceea ce am observat de multe ori“, a precizat dr. Dina Mergeani, preşedinte al SNMF.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat