back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Tichete educaționale 2024. A fost extins termenul pentru depunerea cererilor până în data de 23 octombrie

Părinții care vor să primească cardurile educaționale în valoare de 500 de lei pentru anul școlar în curs 2024-2025 mai pot depune cererile la secretariatele școlilor până în data de 23 octombrie, potrivit unei modificări făcută de Guvernul printr-o ordonanță de urgență (OUG) „trenuleț”. În același document apar alte modificări, cum ar fi termenul până la care mai pot fi cheltuiți banii de pe cardurile încărcate în anul școlar anterior, 2023-2024. Asta după ce Edupedu.ro a scris că au fost blocați ilegal banii de pe mii de carduri educaționale, în a doua săptămână de școală pentru că în OUG. nr 83/2023 nu era specificat clar până când pot fi folosiți banii.
  • Amintim, Guvernul a modificat pentru a cincea oară într-un an Legea Educației, de data aceasta în secret prin OUG “trenuleț”. Este vorba despre ordonanța de urgență nr. 112 din 23 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 959 pe 25 septembrie.

Mai multe modificări au fost făcute în cazul OUG nr. 83/2023 privind acordarea tichetelor de 500 de lei din fonduri europene, prin ordonanța de urgență „trenuleț”, nr. 112/ 2024, adoptată săptămâna aceasta de Guvern.

A fost extins cu 20 de zile termenul până la care se pot depune cererile pentru a primi anul acesta cardul educațional: “Reprezentantul legal sau reprezentanții legali, tutorele/tutorii potențialilor destinatari finali, care se încadrează în condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 4, depun la unitatea de învățământ cererea prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile calendaristice de la începutul cursurilor pentru anii școlari 2024—2027“.

Asta înseamnă că cererile pot fi depuse până în data de 23 octombrie, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro.

“Art. XV. — Prin derogare de la alin. (2) al art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2023 privind unele măsuri pentru susținerea preșcolarilor și elevilor dezavantajați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile și luarea unor măsuri în domeniul educației, reprezentantul legal sau reprezentanții legali, tutorele/tutorii potențialilor destinatari finali, care se încadrează în condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 4, depun la unitatea de învățământ cererea prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile calendaristice de la începutul cursurilor pentru anii școlari 2024—2027″.

Continuarea pe edupedu.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat