back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Tichete educaționale de 500 de lei 2023. Cererile părinților se depun la școală până pe 5 octombrie, potrivit unui proiect de OUG

In anul școlar 2023-2024, 410.000 de copii din medii defavorizate ar urma să primească tichetele educaționale de 500 de lei, după cum se arată în nota de fundamentare a unui proiect de ordonanță de urgență pus în consultare publică de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Până pe 5 octombrie, părinții acestor copii vor depune la școală o cerere, după cum se arată în proiectul de OUG. Acest lucru înseamnă că anul școlar a început fără ca elevii care au cel mai mare nevoie de acest sprijin să primească voucherele de 500 de lei.

În textul proiectului de ordonanță se arată că „sprijinul principal acordat este în valoare de 500 de lei, într-o tranșă unică în fiecare an școlar, începând cu anul școlar 2023-2024.”

Art. 5 – „(1) Măsurile auxiliare care se aplică în cadrul S.N.S.E.D. 2023-2027 pot include măsuri de educaţie cu privire la încurajarea frecventării şcolii, asigurarea igienei corporale şi a locuinţei proprii, orientare şcolară şi/sau profesională, sfaturi de gestionare a bugetului, facilitarea accesului la serviciile medicale, recomandări educaţionale şi culturale.”

Cine primește tichetele educaționale de 500 de lei în anul școlar 2023-2024

„a) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar înscrişi în învăţământul de stat care îndeplinesc condiţiile, în luna iulie a fiecărui an, pentru obţinerea sprijinului educaţional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare;

b) copiii  dezavantajaţi din învăţământul de stat primar înscrişi în învăţământul de stat primar care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară;

c) copiii  dezavantajaţi din învăţământul de stat gimnazial înscrişi în învăţământul de stat gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.”

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat