back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Tradiţii de Ispas: se bat vitele cu leuştean pentru a fi grase şi sănătoase

Creştinii ortodocşi sărbătoresc joia aceasta, pe 10 iunie, Înălţarea Domnului. Conform tradiţiei, Înălţarea Domnului este prăznuită la 40 de zile dupa Înviere, în joia din săptămâna a VI-a de după Paşti.

În popor, sărbătoarea mai este cunoscută şi cu numele de Ispas, în această zi din an, credincioşii renunţând la salutul de „Hristos a Înviat” şi „Adevărat a Înviat”, iar pentru o zi se salută cu „Hristos S-a Înălţat” şi „Adevărat S-a Înălţat”.

Cu toate acestea, conform IPS Bartolomeu Anania, salutul nu este însă atestat de Biserică, ci este folosit fie din neştiinţă, fie din exces de evlavie.

Tot acesta explică faptul că salutul de „Hristos a Înviat” este folosit pentru că Învierea nu a avut martori, ci doar persoane care au confirmat că s-au întâlnit cu Hristos şi, prin urmare, salutul este folosit pentru a mărturisi credinţa în Înviere. În cazul Înălţării însă, au existat martori şi prin urmare nu este nevoie de un astfel de salut.

Tradiţii şi obiceiuri

Conform tradiţiei populare, în unele zone se obişnuieşte să se poarte frunze de nuc la brâu, pentru că se spune că aşa ar fi purtat Hristos la Înălţare.

Tot de Ispas se bat vitele cu leuştean pentru a fi sănătoase şi grase, iar părul acestora din vârful cozilor se taie, se îngroapă în muşuroaie de furnici şi se rosteşte „Să dea Domnul atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în muşuroi”.

Potrivit tradiţiei populare, se spune că orice se seamănă după Înălţare nu va mai rodi, iar cei care împrumută sare sau cei care „dau focul din casă”, adică cărbuni, chibrituri, candele sau lumânări, vor avea parte doar de necazuri.

Conform tradiţiei, femeile care au morţi în familie împart în această zi ceapă verde şi rachiu în amintirea celor decedaţi pentru ca sufletele acestora să ajungă în Rai. În unele zone din ţară se împarte drept pomană lapte dulce fiert cu păsat (cereale măcinate).

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat