back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.4 C
Paşcani
Login

Tribunalul Iaşi: închiderea şcolilor la nivelul municipiului Iaşi este nelegală. Cine au fost reclamanţii

Un judecător de la Tribunalul Iaşi a decis joi, 19 noiembrie, că hotărârea luată la nivelul Iaşului, prin care cursurile şcolare faţă în faţă au fost suspendate, nu este legală.

Decizia judecătorilor ieşeni a fost luată într-un proces deschis de mai multe şcoli private din Iaşi, reprezentante de o asociaţie din domeniu. Reclamanţii au solicitat anularea parţială a Hotărârii 76/04.11.2020, prin care Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis suspendarea la nivelul municipiului Iaşi a cursurilor în regim faţă în faţă. La momentul respectiv, decizia stabilea suspendarea cursurilor începând cu 9 noiembrie. Actul emis de CJSU Iaşi nu a mai intrat în vigoare deorece autorităţile naţionale au decis, ulterior, ca toate şcolile din ţară să fie închise. Este vorba de ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5972//08.11.2020 şi Hotărârea CNSU nr. 53/08.11.2020, prin care a fost suspendată activitatea didactică ce presupune prezenţa fizică a elevilor şi a cadrelor didactice în toate unităţile de învăţământ preuniversitar. Acest ordin a fost şi el contestat în instanţă, de acceaşi reclamanţi, o decizie în acest sens urmând a fi luată săptămâna viitoare.  „Prin solutia pronunţată astăzi de Tribunalul Iaşi am obţinut anularea articolelor din Hotărârea nr. 76/2020 a CJSU Iaşi prin care se suspenda activitatea didactică în modalitatea „faţă în faţă” pe raza municipiului Iaşi. Deşi produce în continuare efecte Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării (fiind si acesta in prezent supus controlului instantei), soluţia de astăzi reprezintă o primă confirmare a caracterului abuziv al privării copiilor de dreptul fundamental la educaţie şi totodată o invitaţie fermă la responsabilitate şi la o analiză raţională pentru toate autorităţile cărora le aparţine prerogativa dispunerii unor asemenea măsuri”, ne-a declarat Octavian Bichiş, avocatul reclamanţilor. Reprezentanţii Prefecturii Iaşi nu au comentat decizia judecătorilor, invocând lipsa motivării acesteia.

Continuarea pe Adevarul

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat