back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Un bătrân din Muncelu de Sus și-a pierdut viața într-un incendiu

Un bătrân din comuna Mogoșești Siret și-a pierdut viața într-un incendiu ce a avut loc vineri, 12 ianuarie. Pompierii pășcăneni au fost chemați să intervină, iar la locul evenimentul s-a deplasat și o ambulanță.

Secția de Pompieri Pașcani intervine cu două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, cât și cu un echipaj medical de la SAJ Iași pentru stingerea unui incendiu și la nevoie, a asigurării asistenței medicale la o casă de locuit in localitatea Muncelu de Sus, comuna Mogosești Siret.

Recomandăm câteva măsuri de prevenire a incendiilor la locuințe

•⁠ ⁠Improvizațiile în cazul folosirii defectuoase a mijloacelor de încălzire, exploatarea necorespunzătoare a buteliilor, suprasolicitarea instalațiilor electrice, duc de cele mai multe ori la urmări foarte grave.
•⁠ ⁠Nu folosiți sobe și alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum și aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile;
•⁠ ⁠Nu depozitați materiale combustibile în incinta centralei termice de la subsolul locuinței;
•⁠ ⁠Verificați coșurile de evacuare a fumului, reparați-le, izolați-le termic și curățați-le periodic;
•⁠ ⁠Nu utilizați aeroterme, radiatoare, calorifere electrice construite artizanal sau defecte;
•⁠ ⁠Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;
•⁠ ⁠Nu așezați sau păstrați butelii de gaze în apropierea oricăror surse de căldură;
•⁠ ⁠Nu folosiți butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
•⁠ ⁠Nu folosiți flacără pentru verificarea etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;
•⁠ ⁠Nu încălziți cu flacără buteliile și nu le folosiți culcate, răsturnate sau înclinate;
•⁠ ⁠Nu transvazați gazul din butelie în orice alte recipiente și nu folosiți butelii improvizate;
•⁠ ⁠Nu lăsați mâncarea pe foc nesupravegheată;
•⁠ ⁠Nu lăsați copiii nesupravegheați în locuință, cu lumânări aprinse, sobe, plite și/sau aparate electrice aflate în funcțiune” informează ISU Iași.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat