back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Un şofer vinovat de producerea unui accident la Pașcani s-a plâns de faptul că victima ar fi fost supraponderală

Condamnat cu suspendare după ce a lovit o pășcăneancă pe trecerea de pietoni, un șofer a cerut o pedeapsă încă mai ușoară dintr-un motiv aberant. Victima era supraponderală. De asta durase mai mult recuperarea după accident și de asta judecătorii fuseseră prea aspri cu el.

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 3 aprilei 2018, în zona centrală a Pașcaniului, la intersecția dintre străzile Grădiniței și Crinilor, în dreptul bisericii „Înălțarea Domnului”. Petru Costea, în vârstă de 62 de ani, se afla la volanul unui VW Golf. Trecând de biserică, a fost orbit de razele soarelui, ascunse până atunci de turlă. La acest factor s-a adăugat neatenția, mașina acroșând-o pe A.G.G., care traversa regulamentar. Femeia a avut nevoie de peste trei luni de îngrijiri medicale și de mai multe intervenții chirurgicale pentru a-și reveni. De asemenea, procesul de recuperare a fost îndelungat și dificil. Pentru îngrijirea celor doi copii minori, A.G.G. a trebuit să apeleze timp de trei luni la serviciile unei bone, fiind totodată nevoită să întrerupă alăptarea celui de-al doilea copil, în vârstă de doar patru luni și jumătate.

Șoferul a fost trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă. Magistrații Judecătoriei Pașcani au ținut cont de vârsta șoferului, de lipsa antecedentelor penale, ca și de recunoașterea de către acesta a vinovăției, aplicând o pedeapsă apropiată de minimul legal. Costea a fost condamnat la 8 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Totodată, Euroins România SA a fost obligată la plata unor daune materiale de 6.859 lei și a unor daune morale de 35.000 euro.

Chiar și această pedeapsă i s-a părut șoferului prea aspră. El a atacat-o cu apel, afirmând că nu se aflase sub influența băuturilor alcoolice și avea o viteză de doar 30 km/h, mult sub cea permisă pe acel tronson de drum. Accidentul s-ar fi produs din culpă comună. Șoferul fusese orbit de razele soarelui, iar A.G.G. stătea cu ochii în telefon. În plus, faptul că femeia avea 15-20 kg în plus față de greutatea ideală ar fi făcut ca recuperarea să fie mai lentă și mai grea. Șoferul a criticat și cuantumul daunelor morale acordate, deși nu el urma să le plătească. El a apreciat că suma acordată era prea mare, faptul că femeia avea doi copii în îngrijire nejustificând cuantumul stabilit. Argumentele prezentate de Costea au fost respinse de magistrații Curții de Apel. Câtă vreme șoferul își recunoscuse vina și beneficiase astfel de reducerea pedepsei, nu mai putea susține acum că accidentul s-ar fi datorat culpei comune. De altfel, niciuna dintre declarațiile martorilor nu susținea că femeia s-ar fi uitat în telefon sau nu s-ar fi asigurat, iar orbit de soare, șoferul nici n-ar fi putut observa acest detaliu. „Cât privește susținerile inculpatului că victima a avut o culpă în agravarea stării sale de sănătate datorită greutății corporale, Curtea reține că acestea sunt nejustificate, că în rapoartele de expertiză medico-legală nu se constată vreo culpă a victimei în agravarea stării sale de sănătate, iar dacă recuperarea medicală a fost influențată de greutatea corporală a victimei nu poate fi imputabil acesteia întrucât nu ea a ales să fie lovită de inculpat pe trecerea de pietoni, victima neîncălcând vreo regulă de circulație la traversarea străzii”, au adăugat judecătorii. Aceștia au menținut sentința dată de magistrații instanței inferioare, aceasta devenind definitivă.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat