back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Un tânăr a luat maşina şefului şi a plecat la plimbare. S-a oprit într-un mal de pământ

Un angajat al unei firme din judeţul Neamţ a profitat de lipsa şefului pentru a face o plimbare cu Mercedesul acestuia. A „reuşit” să provoace un accident soldat cu rănirea unui coleg de muncă. A scăpat totuşi ieftin, fiind judecat doar pentru conducere fără permis, nu şi pentru furt.

Incidentul s-a petrecut în februarie 2019, pe când Robert Bârlescu se afla împreună cu doi colegi la punctul de lucru al firmei din Gherăeşti. Cei trei locuiau de altfel acolo. După terminarea programului de lucru, au băut şi, la iniţiativa lui Bârlescu, au urcat în autoutilitara Mecedes parcată în curte şi care avea cheile în contact. Deşi minor la acea dată şi neavând deci permis, Bârlescu s-a urcat la volan. La început, s-a învârtit prin curte, dar mai târziu le-a propus colegilor să facă o plimbare serioasă. Unul dintre colegi a refuzat şi a coborât, dar celălalt a acceptat. Ca urmare, Bârlescu a plecat din Gherăeşti şi a intrat pe DN 2, apoi pe DJ 208, până în Mirceşti.

Seara târziu, în timp ce conducea pe un drum comunal din afara Mirceştiului, tânărul a pierdut controlul direcţiei de mers şi a părăsit carosabilul, izbindu-se de malul de pământ al unui şanţ de scurgere. În urma accidentului, colegul a fost rănit uşor, iar autoutilitara a fost avariată. Bârlescu nu a reuşit să o mai pornească aşa că, ştiind care ar putea fi consecinţele faptei, a plecat de la locul accidentului, fără a-l mai anuţa. Colegul său, care acuza dureri, s-a deplasat cu ajutorul unui microbuz la spitalul din Roman. Acolo, medicii şi-au dat seama că a fost implicat într-un accident de circulaţie şi au anunţat poliţia Paşcani. Nu a durat mult până la identificarea şoferului amator.

Bârlescu a fost cercetat pentru conducere fără permis, părăsirea locului accidentului, vătămare corporală din culpă şi furt în scop de folosinţă. Colegul său nu a făcut însă plângere, iar patronul firmei s-a împăcat cu tânărul, aşa că ultimele două infracţiuni nu au mai fost luate în calcul. În favoarea lui Bârlescu au cântărit vârsta, lipsa antecedentelor penale, faptul că are un loc de muncă, dar şi că accidentul avusese loc pe un drum comunal, relativ puţin circulat. Ca urmare, împotriva tânărului a fost dispusă doar măsura supravegherii, pe o perioadă de 4 luni. Sentinţa judecătorilor păşcăneni nu este definitivă, fiind încă deschisă calea apelului.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat