back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

USL Iasi a finalizat imparteala candidaturilor: PSD – PNL, 9 la 8. Constantinescu si Ratoi, pentru un nou mandat

In urma negocierilor purtate in Delta Dunarii in acest weekend, alesii locali ai Uniunii Social Liberale (USL) Iasi au stabilit numarul colegiilor ce vor reveni fiecareia dintre cele doua mari formatiuni politice din cadrul Uniunii. Reprezentantii locali ai PSD si PNL au ajuns cu greu la un numitor comun, care, in final, ii avantajeaza pe social-democrati.

Astfel, la alegerile parlamentare din decembrie, Alianta de Centru Stanga (ACS), PSD – UNPR, va trimite in lupta noua candidati, in timp ce Alianta de Centru Dreapta (ACD), PNL – PC, opt candidati. Initial, reprezentantii PNL au plecat la negocieri cu gandul sa obtina noua candidaturi, avand drept principal argument numarul mai mare de primarii castigate la alegerile locale din vara, 45 fata de 42. De partea cealalta, PSD a prezentat pretentii mai ridicate, solicitand 10 candidaturi.

Din cauza acestor pretentii, negocierile au fost tergiversate, astfel ca va mai fi nevoie de o serie de discutii in cursul acestei saptamani, pentru a stabili un tablou final al candidaturilor comune ale USL. „Am ajuns la un acord in ceea ce priveste numarul de candidati pe care il va avea fiecare, insa mai trebuie purtate niste discutii luni (n.r.- astazi) sau marti la Bucuresti. Inca nu este totul definitiv, mai pot fi produse schimbari in urma viitoarelor discutii”, a declarat Cristian Adomnitei, presedintele Organizatie Municipale a PNL Iasi.

Chiar daca protocolul Uniunii prevede principiul paritatii la impartirea colegiilor, acesta nu a fost respectat intocmai, PSD obtinand pe plan national 246 de colegii, in timp ce PNL doar 206. Potrivit reprezentantilor USL, toti parlamentarii lor aflati in functie vor candida la alegerile din decembrie pentru un nou mandat, astfel ca in perioada urmatoare vor fi numiti doar candidatii pentru colegiile eligibile. Numai ca acest principiu adoptat de USL a fost dat peste cap de prezenta celor doi deputati ieseni ai UNPR in cadrul ACS, Luminita Iordache si Tudor Ciuhodaru. Mai mult, prezenta acestora ar putea fi si o explicatie pentru faptul ca PSD a insistat sa obtina 10 candidaturi, stiind ca din start ar putea fi nevoit sa cedeze doua locuri. Este totusi putin probabil ca UNPR sa obtina doua candidaturi doar in judetul Iasi. Aceasta situatie ii defavorizeaza, insa, chiar si pe liberali, care l-ar fi vrut candidat pe Colegiul 1 Raducaneni, colegiul Luminitei Iordache, pe secretarul de stat Mugur Cozmanciuc. Surse din USL spun ca, in cazul in care deputatul UNPR Luminita Iordache nu va fi dispusa sa candideze pe un alt colegiu, Mugur Cozmanciuc ar putea candida pe Colegiul 7 Podu Iloaiei, care a apartinut actualului presedinte al Consiliului Judetean, Cristian Adomnitei.

Cine ar putea candida

In urma rezultatului obtinut la negocieri, tabelul posibililor candidati la alegerile parlamentare s-a conturat in mare parte, ramanand insa unele semne de intrebare. Avand in vedere ultimele nume vehiculate si principiului conform caruia parlamentari in functie vor candida din nou, candidatii ACS vor fi deputatul UNPR Luminita Iordache pe Colegiul 1 Raducaneni, consilierul judetean Constantin Adascalitei pe Colegiul 3 Tibanesti, deputatul PSD Vasile Mocanu pe Colegiul 4 Targu Frumos, deputatul PSD Neculai Ratoi pe Colegiul 5 Pascani, deputatul PSD Anghel Stanciu pe Colegiul 6 Harlau, deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru pe Colegiul 8 Centru Copou, senatorul PSD Sorin Lazar pe Colegiul 2 senatorial si senatorul Florin Constantinescu pentru Colegiul 3 senatorial. Ultimul loc ramas liber ar urma sa fie disputat de consilierii locali Marius Ostaficiuc pentru Colegiul 9 Alexandru cel Bun si Sorin Iacoban pentru Colegiul 10 Tatarasi. De partea cealalta, in tabara liberalilor, deputatul Relu Fenechiu va candida pentru Colegiul 2 Tomesti, secretarul de stat Mugur Cozmanciuc pentru Colegiul 7 Podu Iloaiei, Costel Alexe, directorul Oficiului Judetean de Cadastru, pentru Colegiul 11 CUG, si senatorul Varujan Vosganian pentru Colegiul 1 senatorial. In rest, liberalii ar mai putea oferi Partidului Conservator unul din cele 21 colegii eligibile la nivel national, iar pentru un post de senator ar putea fi sustinuta Mihaela Popa, pentru Colegiul 4 senatorial castigat pe cand era in tabara democrat-liberala.

Continuare pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat