back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Vaccinarea gratuită anti-HPV va fi extinsă și la băieți, și la fetele de peste 14 ani

Programul de vaccinare anti-HPV, virusul care produce cancerul de col uterin, va fi extins şi la băieţi, și la fetele de peste 14 ani.

Ministrul Sănătăţii a anunţat că a făcut deja demersuri în acest sens. În prezent se face numai fetiţelor care au între 11 şi 14 ani.

Ioana Mihăilă spune că fetiţa ei a făcut vaccinul anti – HPV.

În acest an, la medicii de familie au ajuns 40 de mii de doze de vaccin şi o să mai ajungă 90 de mii până la sfârşitul anului.

Ioana Mihăilă- ministrul Sănătăţii: Declar cu mândrie că mi-am vaccinat fetița în a doua zi de când vaccinurile au fost distribuite către DSP-uri şi medicii de familie, asta după ce am înscris-o pe listă în urmă cu un an şi jumătate. Sper să ajung să-mi vaccinez şi băieţelul. El are 8 ani acum şi, cu toată încrederea, aşa cum mi-am vaccinat fetiţa, îmi voi vaccina şi băieţelul. Am iniţiat solicitările către inspectoratele şi comisiile de specialitate pentru a extinde indicațiile atât ca vârstă și ca adresare, să fie și baieții și fetele de alte vârste în programul de vaccinare.

Sursa Digi 24

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat