back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Vanessa și Ingrid sunt numărul 1 la tenis în județul Iași și pe primele locuri la nivel național. Din păcate, sportul de performanță se face doar cu sacrificiile părinților și fetelor. Statul nu le dă nici măcar o apă la turnee

Vanessa Beceru este născută în anul 2010 și are 13 ani, iar sora ei, Ingrid are aproape 10 ani. Fetele sunt din Târgu Frumos și fac sacrifcii mari pentru a ajunge un nume în tenisul internațional. În orașul lor nu există nici măcar un teren de tenis pentru a se antrena motiv pentru care sunt nevoite să își facă temele și, uneori, mănâncă în mașină.

Vanessa a început tenisul de la vârsta de 8 ani și jumătate, cam târziu pentru un sport de performanță, dar muncind zi de zi a ajuns la nivelul celor care au început mai devreme. Mă refer la 5-6 ani cum a început cea mică. Cea mică este cea mai bună din județul Iași și pe locul 11 pe țară, iar cea mare este, la fel, cea mai bună din județ, iar la nivel național este pe 25. Ingrid Beceru este născută în 2014. A început tenisul de la vârsta de 5 ani și este cotată foarte bine în clasamentul Federației Române de Tenis pentru că a început mai devreme”, a spus Bogdan Beceru, tatăl fetelor.

Nimic nu ar fi posibil fără sprijinul părinților care au renunțat la job-urile lor pentru a le aduce pe fete la antrenamente.

Eu sunt inginer zootehnist și am avut o fermă de porci mangalița. Am făcut produse finite, am muncit foarte mult. Am vrut să fiu profesionist în ceea ce fac, dar am decis să renunț la fermă să mă pot ocupa de copii. Degeaba mă ocup de ele peste cinci ani, pentru că trece trenul lor în viață.

În Târgu Frumos noi nu avem un teren de tenis. Abia acum mi-au dat autoritățile un teren și aș vrea să fac pentru copiii din oraș. Momentan ne antrenăm la balon, costurile sunt foarte mari pe timpul iernii. Dar prin muncă, sacrificii, cel puțin fetele fac un efort zi de zi să meargă la antrenamente, la școală. Temele se fac în mașină, tot acolo mănâncă. Sunt sacrificii mari”, a mai spus tatăl fetelor.

Dragostea pentru sport le-a fost insuflată de către cei din familie. „Prima dată, Vanessa a fost înscrisă la un club din Iași, după care am transferat-o la Roman fiind drumul mai accesibil de parcurs. Noi facem zi de zi naveta, ajungeam mai repede la Roman. De un an și o lună ne-am transferat înapoi la Clubul Unirea Iași și facem naveta de trei-patru ori pe săptămână. În celelalte zile le antrenez eu. Am făcut niște cursuri on-line, am un carnet de instructor de tenis și am zis să încerc și eu să le mai antrenez în timpul liber”.

Continuarea pe 7est.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat