back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Veşmintele Cuvioasei Parascheva, la Paşcani. Sărbătoare la Biserica “Sfânta Vineri”

Veşmintele Cuvioasei Parascheva vor fi aşezate la sfârşitul acestei săptămâni în Biserica “Sfânta Vineri”, din zona Vale a municipiului Paşcani, cea care poartă şi hramul ei. Mii de credincioşi sunt aşteptaţi sâmbătă la marea sărbătoare. Vor fi oficiate slujbe religioase, lăcaşul de cult va fi împodobit cu flori, iar în curtea bisericii va fi o agapă frăţească.

Sâmbătă, toţi păşcănenii şi nu numai, sunt invitaţi la hramul Bisericii “Sfânta Vineri”, de pe strada Ceferiştilor, din zona Vale a oraşului, acolo unde slujeşte părintele Costel Olaru. Marea sărbătoare, care îmbracă lăcaşul de cult cu mii de flori, va începe de vineri, cu slujba vecerniei oficiată de un sobor de preoţi, împreună cu preotul protopop, Pavel Postolachi. La final, toţi credincioşii vor primi ceai, cafea şi câte o plăcintă de post.

Apoi, sâmbătă, mii de credincioşi sunt aşteptaţi la slujba religioasă cu acatistul Cuvioasei Parascheva. La final, toţi cei care au postit în această saptamana pot primi Împărtăşanie. Însă, cel mai important lucru este faptul că oamenii pot atinge veşmintele donate în anul 2000 de biserica şi cu care a fost îmbrăcată sfânta.

Aşa cum se obisnuieste de mulţi ani, la finalul programului religios, se va organiza o agapă frăţească în curtea lăcaşului sfânt. Vor fi pregătite peste o mie de porţii de mâncare, ciorbă de perişoare, sărmăluţe cu friptură, cozonac, pâine şi vin.

Toate aceste bucate au fost donate de păşcănenii cu suflet mare, cărora părintele le mulţumeşte îndeosebi.

De precizat este faptul ca, slujbele vor avea loc in biserica mare ,unde, de curand s-a realizat o parte din pictura. Este o lucrare deosebita, iar parintele spera ca pana anul viitor, lucrarile in lacasul de cult sa fie terminate si sfintite.

Menţionăm că în această perioada mii de credincioşi sunt aşteptaţi la Iaşi, unde are loc cel mai mare pelerinaj din ţară. Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, îi sunt atribuite minuni şi vindecări miraculoase ale oamenilor cu credinţă.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat