back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Veste mare despre Autostrada Unirii (A8): Primul lot major din Iași, scos la licitație. Când va fi gata

Compania Națională de Investiții Rutiere a trimis documentația aferentă licitației pentru primii kilometri ai Autostrăzii Unirii în județul Iași. Procedura urmează să apară dintr-o zi în alta pe platforma electronică de achiziții publice.

Până la data de 24 martie 2025 se pot depune ofertele pentru contractul privind proiectarea și construirea tronsonului Moțca-Tg. Frumos al Autostrăzii Unirii. Segmentul lung de 27 km. are o valoare estimată maximă de 6 miliarde lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021-2027.

Pentru etapa de proiectare sunt alocate 10 luni, iar durata șantierului propriu-zis va fi de 36 de luni. Pe traseul acestui nou tronson de autostradă vor fi construite:

  • 36 de poduri și pasaje, cu o lungime totală de 8,5 km;
  • 4 tuneluri, cu o lungime totală de 1,7 kilometri;
  • 3 noduri rutiere (la Moțca, pentru DN 2, la Pașcani, pentru DJ 208, și lângă Tg. Frumos, pentru DN 28B).

Fostul deputat Vasile Toma, carea anunțat licitația iminentă, menționează că va fi acordat un punctaj suplimentar ofertanților care vor acorda prioritate construcției segmentului de 5,5 km dintre Moțca și turbionul/ intersecția cu A7, aflată deja în lucru.

Iașul rămâne la urmă

Așa cum am mai relatat, valoarea estimată pentru întreaga secțiune Moțca-Iași-Ungheni a Autostrăzii Unirii, 89 km, este de aproximativ 25 de miliarde lei, respectiv 5 miliarde de euro (fără TVA). Costul relativ mare este determinat de faptul că de la Moțca până la Prut ar urma să fie construite peste 110 poduri și pasaje (cu o lungime de 26 km) și 14 tuneluri (6,7 km lungime totală).

Pe de altă parte, președintele Consiliului de Administrație al CNIR, Cătălin Urtoi, a declarat că mai așteaptă de la guvern documentația pentru aprobarea în CA a pachetului de proiectare și execuție pentru ultimul tronson de pe A8, cel de la Lețcani la Ungheni. Rămâne de văzut dacă, până la Ziua Unirii, ieșenii vor primi o veste bună despre Autostrada Unirii, respectiv despre scoaterea la licitație a ultimelor loturi, Tg. Frumos-Lețcani-Ungheni.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat