back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

VIDEO – Localnică din Cozmești, comuna Stolniceni-Prăjescu, sărbătorită de comunitate la împlinirea a 103 ani

O localnică din Cozmești, comuna Stolniceni-Prăjescu, a fost sărbătorită de comunitate la împlinirea a 103 ani, joi, 24 iulie 2025. Reprezentanți ai administrației locale au fost în vizită la ea acasă, cu tort, șampaniei și un mic dar. 
Sărbătoare în satul Cozmești – Doamna Elisabeta a împlinit 103 ani!
Astăzi, în comuna Stolniceni-Prăjescu, satul Cozmești, a fost marcat un moment cu adevărat special: doamna Elisabeta a sărbătorit venerabila vârstă de 103 ani.
Cu acest prilej, reprezentanții autorităților locale i-au făcut o vizită aniversară și au oferit un tort, o sticlă de șampanie, o diplomă și un mic dar, în semn de respect și recunoștință pentru întreaga sa viață.
Întâlnirea a fost una emoționantă, în care s-au depănat amintiri, iar doamna Elisabeta a împărtășit povești dintr-un secol de viață, spre încântarea tuturor celor prezenți.
🙏 𝐋𝐚 𝐦𝐮𝐥ț𝐢 𝐚𝐧𝐢, 𝐬ă𝐧ă𝐭𝐚𝐭𝐞 ș𝐢 𝐛𝐮𝐜𝐮𝐫𝐢𝐢, 𝐝𝐨𝐚𝐦𝐧ă 𝐄𝐥𝐢𝐬𝐚𝐛𝐞𝐭𝐚! 𝐒𝐮𝐧𝐭𝐞ț𝐢 𝐮𝐧 𝐞𝐱𝐞𝐦𝐩𝐥𝐮 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 î𝐧𝐭𝐫𝐞𝐚𝐠𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞!” se arată pe pagina de Facebook – Stolniceni Prăjescu.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat