back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Vreme neobișnuit de caldă până la sfârșitul lunii octombrie. Când așteaptă meteorologii primele ninsori

Vremea rămâne neobișnuit de caldă pentru această perioadă a anului. Temperaturile vor fi ridicate până marți, când în mai multe regiuni ale țării vor apărea ploi ușoare, dar vor fi în continuare peste medie până la finalul lunii octombrie, urmând să se răcească abia după începutul lunii noiembrie. 0 seconds of 4 minutes, 21 secondsVolume 57%

„Ne vom bucura de aceste zile în mare parte din țară, dar în mod deosebit în vest și sud, acolo unde și astăzi temperaturile vor urca până la 23 -24 grade, cam cu 8 grade mai mult decât ar trebui să avem. Vremea va fi frumoasă azi și azi, cu ceață dimineața”, a spus la Digi24 meteorologul Alina Șerban.

Cerul va fi senin, iar în următoarele două zile nu va ploua.

„Începutul săptămânii va fi la fel cu ziua de azi, din punct de vedere termic. Marți vor apărea ceva schimbări, un sistem frontal va traversa România și aduce scăderi ale valorilor termice și ploi, dar slabe cantitativ. Până atunci vorbim de vreme frumoasă și caldă și în zonele montane, chiar. Foarte cald pentru perioada aceasta, pe Valea Prahovei, de exemplu, vom avea 19-20 de grade. În Capitală la fel, vreme frumoasă, mâine ne așteptăm la 24, poate chiar 25 de grade”, a spus meteorologul.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat