back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Vremea se răceşte accentuat: ploi, lapoviţă şi ninsoare. Un cod galben de vânt anunță viscol la munte

Meteorologii anunţă că, începând de sâmbătă, în cea mai mare parte a ţării vor fi ploi, care se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vremea se va răci accentuat, cu nopţile şi dimineţile deosebit de reci, iar temperaturile scăzute se vor menţine până spre sfârşitul săptămânii viitoare.

Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi viscol, la munte, în judeţe din Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania, Moldova, nord-estul Munteniei.

În Bucureşti vremea se va răci de duminică şi vor fi precipitaţii mixte. Informare de vreme rea, până luni seară Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de sâmbătă, de la ora 10.00, până luni, la ora 18.00.

Aceasta vizează instabilitate atmosferică, precipitaţii mixte, cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă şi îngheţ la sol.

În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării, vor fi precipitaţii ce vor avea mai ales caracter de aversă şi vor acumula local cantităţi de apă de 10…20 l/mp şi izolat de 30…40 l/mp. Sâmbătă vor fi ploi, descărcări electrice, vijelii şi izolat grindină în jumătatea de nord a teritoriului. Din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va răci accentuat, iar ploile se vor extinde şi se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, la început la munte, apoi şi în zonele joase de relief. Îndeosebi în zona montană şi submontană se va depune strat de zăpadă, în medie de 10….15 cm”, arată ANM.

În majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 40-50 km/h. Nopţile şi dimineţile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative. Temperaturile minime se vor situa în general între -7 şi 2 grade. Local se va produce brumă şi îngheţ la sol.

Vremea se va menţine deosebit de rece, temporar vor fi precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului, până spre sfârşitul săptămânii viitoare. Cod galben de vânt puternic Foto: meteoromania.ro

Meteorologii au emis o atenţionare

Cod galben privind intensificări ale vântului, viscol în zona înaltă de munte, valabilă de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică, la ora 3.00.

Sunt vizate judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău şi parţial judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.

Screenshot 2025-04-04 at 10.34.42

În Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania, Moldova, nord-estul Munteniei, precum şi la munte vor fi perioade în care vor fi intensificări ale vântului şi vijelii, cu viteze de 50…70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 75…85 km/h şi temporar va fi viscol”, arată ANM.

Continuarea pe DIGI24

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat