back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Vremea se schimbă în toată țara spre finalul săptămânii. ANM a actualizat prognoza meteo pentru luna septembrie

Administraţia Națională de Meteorologie a emis marți, 3 septembrie, prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni, intervalul  3 – 30 septembrie 2024. Potrivit specialiștilor, o răcire este anunțată spre finalul săptămânii, când vor fi averse pe arii mai extinse şi descãrcãri electrice la munte, în centrul, vestul, nordul și estul țării.

Spre finalul săptămânii, vremea se schimbă în toată țara, apar primele semne de toamnă.

„Vremea se va menţine cãlduroasã în mare parte din țară, până spre mijlocul săptămânii. În Oltenia, Banat, Crișana, și în Muntenia va fi caniculã cu disconfortul termic va fi în creştere, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unitãţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 37 de grade Celsius, caracterizând un regim termic cu 8…10 grade peste normalul perioadei. O răcire este prognozată de meteorologi spre finalul săptămânii, când vor fi averse pe arii mai extinse şi descãrcãri electrice la munte, în centrul, vestul, nordul și estul țării”, spun specialiștii de la Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile nordice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea 9 – 16 septembrie 2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cu excepția regiunilor nord-estice, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, mai ales în sud-vestul teritoriului.

Continuarea pe Observator 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat