back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

ZDI: Investiţie surpriză – Cea mai mare firmă de construcţii din Israel va dezvolta la Iaşi 31 de eoliene şi un imens parc solar

Iașul devine un magnet pentru investiții în parcuri eoliene. Unul dintre cele mai importante proiecte, al miliardarului ucrainean Rinat Ahmetov (FOTO JOS), este deja în construcție la Ruginoasa. Pe listă urmează două investiții în care este implicată cea mai mare firmă de construcții din Israel: Shikun Binui.
Grupul israelian, prin intermediul a două societăți din Constanța, ar urma să producă energie verde în Scobinți și Deleni. Grupul israelian are în plan amplasarea a 31 de turbine eoliene și amenajarea unui parc solar. Acestea nu sunt singurele investiții în energie regenerabilă din județ, proiecte similare fiind la Vlădeni, Hârlău, Costuleni, Erbiceni, Românești sau Dumești, cu diverși alți investitori.

În ce constau proiectele Shikun
Proiectul lui Ahmetov este avansat: chiar în această perioadă sunt programate transporturi agabaritice pentru a aduce din Constanța componente ale turbinelor. Alte transporturi similare au fost făcute la începutul verii: în primă fază, la Ruginoasa, vor fi montate 10 turbine eoliene Vestas (fabricate în Danemarca). De cealaltă parte, Shikun este la faza obținerii avizelor, procedură care va fi gata, cel mai probabil, în următoarele luni. În prezent, proiectul de la Scobinți este la faza emiterii avizul de mediu, iar cele de la Deleni în etapa obținerii avizului unic de la Consiliul Județean. La Scobinți, investiția presupune amplasarea a 19 turbine eoliene.

„Prin plan se propune realizarea unui ansamblu energetic neconvențional – parc eolian cu un număr de 19 grupuri generatoare eoliene cu un diametru de până la 165 m (rază rotor până la 82,5 m) și o înălțime pilon turn de până la 170 m, cu o înălțime totală de maxim 250 m, cu o putere totală de 114 MW, turbine eoliene cu o putere cuprinsă între 6 și 7 MW, care are drept scop principal producerea de energie verde prin explotarea potențialului eolian al zonei”, se arată în documentația tehnică a proiectului, consultată de ZDI. Ca o comparație, puterea instalată la CET Holboca, folosită pentru încălzirea Iașului, ajunge la 50 MW.

CONTINUARE PE ZDI.RO

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat