back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

ZDI: Modificări importante pe Drumul European Iaşi-Roman, anul acesta: porţiuni cu benzi reversibile

Se va circula în sistem alternant în zona comunei Bălţaţi şi între Strunga şi podul peste Siret. Doar într-o zi, pe 1 februarie, 7 oameni au murit într-un grav accident pe E583

Drumul european E583 va avea, în premieră, sectoare de circulaţie alternantă. Pentru început, va fi implementat un proiect pilot pe două porţiuni: zona comunei Bălţaţi şi între Strunga şi podul de la Şcheia. Soluţia a fost testată deja de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în alte locuri din ţară, iar modelul care va fi aplicat la Iaşi este cel de pe DN2, din zona localităţii Afumaţi.

Scopul CNAIR este de a reduce riscul de accident. Amintim că, recent, la Bălţaţi, a avut loc un grav accident de circulaţie în care şi-au pierdut viaţa şapte persoane. Conform unei adrese CNAIR, obţinută de „Ziarul de Iaşi”, planul este unul avansat şi va fi implementat în acest an. „Într-adevăr, pe cele două sectoare menţionate de dvs. avem în pregătire un astfel de proiect, iar, până la sfârşitul verii, îl vom pune în practică”, a confirmat pentru ZdI Dănuţ Pilă, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP).

În ce constă circulaţia alternantă

Soluţia se poate implementa în zone unde drumul european are 3 benzi de circulaţie: banda din mijloc este utilizată ca bandă de depăşire, alternativ, pentru fiecare dintre cele două sensuri de mers (sistem 2^1). De exemplu, în zona comunei Bălţaţi, se are în vedere introducerea circulaţiei alternante pe un tronson de circa 6 km: banda de mijloc este schimbată între sensurile de mers la anumite distanţe, în general fiind vorba de minimum 1,2 km, dar acest aspect trebuie adaptat la condiţiile din teren. Un lucru care nu a fost stabilit încă de către CNAIR este modul în care vor arăta separatorii de sens: în curbe cu un anumit grad de periculozitate ar putea fi folosite cabluri de oţel cu o oarecare elascitate, iar pe drum întins vor fi, cel mai probabil, stâlpi de mici dimensiuni.

citește continuarea pe ziaruldeiasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat