back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Zeci de lovituri de cuţit aplicate de un tânăr de 19 ani. Cum a scăpat cu viață victima!

Răfuială sângeroasă între doi tineri dintr-o comună din judeţul Iaşi. Un puşti de 19 ani a încercat să-şi omoare un vecin de 26 de ani cu zeci de lovituri de cuţit.

Cei doi s-au luat la bătaie. Cel de 19 ani a scos un cuţit, a reuşit să-l înjunghie în piept pe tânărul de 26 de ani, apoi i-a aplicat acestuia o „ploaie de lovituri“. Norocul victimei a fost că s-a apărat cu mâinile goale, reuşind să pareze lovituri de cuţit în zone vitale ale corpului. Astfel, băiatul de 26 de ani a fost tăiat pe mâini şi pe braţe cu un cuţit, însă a scăpat cu viaţă. Procurorii l-au reţinut pe agresor, acesta urmând să stea 30 de zile după gratii.

„La data de 7 mai s-a propus arestarea preventivă a inculpatului A.C.G. în vârstă de 19 ani, cercetat pentru tentativă de omor. În cursul serii de 23 aprilie, în timp ce se aflau pe drumul public de pe raza satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, din judeţul Iaşi, inculpatul A.C.G l-a înjunghiat cu un cuţit în zona pieptului pe M.M.A. în vârstă de 26 de ani şi apoi în mâna stângă în mod repetat. Acesta a urmărit suprimarea vieţii persoanei vătămate, în timp ce M.M.A. încerca să pareze loviturile, alegându-se cu: plagă tăiată nepenetrată pectoral stângă, plăgi tăiate faţă dorsală articulaţie metacarpo-falangiană II cu fractură deschisă F1, secţiune aparat extensor regiune palmară şi falanga trei, a degetului cinci de la mâna stângă. Inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţie în cauză“, a declarat Mihaela Apostol, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat