back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Zecii de mii de posturi din administrația locală, desființate. Lista concedierilor, anunțată de Cseke Attila

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat desființarea a circa 6.000 de posturi din cabinetele aleșilor locali și ale demnitarilor, precizând că vizate sunt funcțiile de consilieri ai primarilor, viceprimarilor, miniștrilor și secretarilor de stat. El a subliniat că, odată cu aplicarea celui de-al doilea pachet de măsuri fiscal-bugetare, cele mai afectate vor fi primăriile care și-au ocupat integral schemele de personal.

Cseke Attila a anunţat ”o reducere masivă”, de 57%, a numărului de posturi de la cabinetele aleşilor locali şi demnitarilor de la nivel naţional, informează Antena 3.

 

„De la 10.700 de posturi în cabinetele aleşilor locali şi demnitari, de la prim-ministru până la secretarii de stat, se reduc aproape 6.000 de posturi. La cabinetele aleşilor locali, avem consilieri. Până la momentul de faţă aveam consilieri şi la viceprimarii până la 10.000 de locuitori. La primarii de această categorie avem doi consilieri, va rămâne unul. La viceprimari desfiinţăm postul de consilier. La fel, la secretarii de stat şi la miniştri. Miniştrii au 4 consilieri astăzi, vom propune să aibă 3, inclusiv la mine. La premier, în loc de 8 vor fi 5. La viceprim-miniştri, la fel”, a explicat Cseke Attila, marţi seară, la Antena 3.

El a explicat că la Poliţia Locală vor exista reduceri de 4.000 de posturi.

„Deci în total o să fie o reducere de 40.000 de posturi, 30.000 pe partea de organigramă, 6.000 pe partea de cabinete şi 4.000 la Poliţia Locală. Deci vorbim de o reducere de 40.000 de posturi la un număr de 148.000 astăzi, care sunt în administraţia locală”, a arătat Cseke.

În ceea ce priveşte administraţiile locale, ministrul a subliniat că acolo unde schema de personal a fost ocupată la maximum vor trebui să facă dispobibilizări.

„O să avem multe primării în care posturile vacante vor trebui desfiinţate pentru că nu au organigrama plină. Unde este organigrama plină, unde autoritatea locală a considerat că are nevoie de toate posturile, sigur acolo o reducere cu 20-25% a organigramei înseamnă reorganizarea instituţiei şi înseamnă că de unii din personalul bugetar va trebui să se despartă”, a explicat Cseke.

Ministrul e de părere că o reducere de personal „este în favoarea autorităţii locale pentru că este eliberare de buget acolo unde este vorba de personal care este angajat”.

Cseke Attila are şi o recomandare pentru şefii din administraţiile locale: „acolo unde va fi nevoie de reorganizare pentru că organigrama este plină, recomandarea mea către autorităţile locale este ca aceste reorganizări să fie pe bune, în sensul în care să rămână cei mai buni, pentru că poţi să performezi şi politic şi administrativ cu oameni care sunt buni lângă tine”.

Continuarea pe Observator 

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat