back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Zile festive la Colegiul Național Mihail Sadoveanu

Comunicat: Ca în fiece toamnă, începutul lui Brumar aduce şi în acest an la Colegiul Național Mihail Sadoveanu, Pașcani –ZILELE SADOVENIENE – zilele dedicate școlii, marelui prozator sub al cărui auspiciu stă numele școlii noastre, zilele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril.

Prima zi a lunii noiembrie aduce bucurie, dăruire, emoție, experiențe formale și nonformale, implicare pentru boboceii noștri de liceu, care își vor etala aptitudinile cognitive și artistice în cadrul unei croaziere frumos coordonate de colegii lor mai mari, elevii claselor terminale, în cadrul Balului lor – al Bobocilor. „Îmbarcarea” va avea loc la ora 16,00 de la Casa de Cultură a Municipiului Pașcani, iar călătoria durează aproximativ 4-5 ore și se va finaliza cu un program artistic susținut de Liviu Teodorescu.

Sâmbătă, 2 noiembrie 2019, va avea loc Concursul interjudețean de matematică Speranțe olimpice, ajuns la a XIX-a ediție. În acest an s-au înscris aproximativ 400 de elevi de la clasa a IV-a până la clasa a VIII-a din Pașcani, Iași, Botoșani, Suceava, Roman, Hârlău, Ciohorăni, Sirețel, Hălăucești. Așteptăm cu drag elevii pasionați de matematică să își arate aptitudinile și pasiunea pentru această știință atât de îndrăgită de ei. Acest concurs este fără taxe –context în care ținem să mulțumim tuturor profesorilor, învățătorilor, elevilor organizatori pentru spiritul și implicarea voluntară la acest concurs – , dar și sponsorilor noștri- Avastar, Kosarom, Rompak, Avitop. Felicităm Catedra de Matematică pentru rigurozitatea și seriozitatea desfășurării an de an a acestui concurs coordonat și inițiat din anul 2000 de domnul profesor Dorinel Mihai Crăciun.

Luni, 4 noiembrie 2019, la Protoieria Pașcani va avea loc ediția a XXII-a a Concursul Lecturi sadoveniene dedicat marelui nostru prozator Mihail Sadoveanu, organizat de Catedra de Limba și literatura română . Opera selectată pentru acest an este Locul unde nu s-a întâmplat nimic. În competiţies-au înscris 10 echipaje de elevi de la liceele din Pașcani, Hârlău, Târgu Frumos, Hălăucești. De trei ani consecutiv participă la acest concurs și elevi de la Liceul Teoretic Petre Ștefănucă Ialoveni, Republica Moldova, școală cu care suntem în parteneriat din decembrie 2016.

Dacă titlul romanului sadovenian dă impresia că Pașcaniul este locul unde nu s-a întâmplat nimic, la Colegiul Național Mihail Sadoveanu, Pașcani fiecare zi este o sărbătoare, fiecare lecție devine o provocare, o încântare, fiecare activitate școlară sau extrașcolară o întâmplare ce aduce plus valoare pentru elevii noștri, pentru părinții lor, pentru profesori, pentru comunitate.

Și ca nimic să nu fie întâmplător, vineri, 8 noiembrie 2019, printr-un proiect adresat elevilor de gimnaziu ce se numește Școala Planetelor în colaborare cu o organizație nonguvernamentală elevii noștri vor trăi o experiență inedită printr-o lecție ca o poveste despre spațiu, cosmos, planete. Activitatea va începe la ora 8,00 și se finalizează la ora 13,00 și va avea loc la Sala Mare de Sport a școlii noastre. Acest proiect are ca partener si Liceul Economic Nicolae Iorga, Pașcani ce va derula programul „Școala Planetelor” pe 7 noiembrie 2019.

În această atmosferă de sărbătoare, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril ne vor aduce pacea, liniștea, bucuria cunoașterii, empatia şi o zi a şcolii pe care ne-o dorim pentru noi și pentru toată comunitatea cât mai productivă, cu rezultate pe măsura muncii depuse și cu multe satisfacții profesionale, dar și personale.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat