back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Zilele învăţământului special şi special integrat ieşean – Ediția a VII-a

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi susţine prin proiectele sale promovarea educaţiei incluzive, dezvoltarea serviciilor de asistenţă specializată pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi, în acord cu normele europene, prezentarea drepturilor persoanelor cu nevoi speciale de dezvoltare în scopul prevenirii barierelor sociale, dezvoltarea atitudinilor de toleranţă, acceptare şi înţelegere la nivelul comunităţii.

În acest context, vă facem cunoscute iniţiativele propuse în perioada 14-16.03.2018:

Miercuri, 14 martie, ora 12.00 – Palatul Copiilor Iaşi

Evenimentul de deschidere este un flash mob ce va avea loc la Grupul Statuar al Voievozilorde lângă Palatul Copiilor Iași. Elevi de la Palatul Copiilor Iași, coordonaţi de prof. Mihaela Budacă, vor dansa alături de cei 100 participanţi, iar Daria Bahrim, de la clasa profesoarei Anca Apetroaiei, va susţine un recital.

În preambulul evenimentului, un moment artistic susținut de eleva Livia Frona – Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos, care este pregătită la pian de prof. Petronela Irina Florian- inspector şcolar pentru educaţie muzicală, Inspectoratul Școlar Județean Iași.

Deschiderea oficială şi cuvântul oficialităţilor are loc în sala de festivităţi de la Palatul Copiilor începând cu ora 13.00.

Urmează premierea elevilor de la Liceul Special,,Moldova” Târgu Frumos, precum şi evidenţierea profesorilor din învățământul special și special integrat care au obținut nota 10 la examenele de definitivare în învățământ și titularizare, în ultimii doi ani şcolari.

Totodată specialiştii, părinţii sunt invitaţi să descoprere noi metode şi tehnici în intervenţia şi recupererea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale: terapia Mifne, terapia Feuerstein, noi sisteme de tehnologie asistivă pentru elevii cu deficiență de auz – sistem audio cu buclă inductivă.

O poveste impresionantă a unui părinte care vorbeşte despre efectele terapeutice ale intervenţiei timpurii şi legătura familie – terapeut în recuperare.

Activitatea se încheie cu o prezentare de carte – Anuarul învățământului special și special integrat”- publicaţie a specialiştilor din sistemul de învățământ special și special integrat din județul Iași

Joi, 15 martie, ora 12.00 – Colegiul Tehnic ,,Ion Holban” Iaşi

  1. Prezentarea serviciilor educațional – terapeutice oferite de către sistemul de învățământ special și special integrat din județul Iași
  2. Prezentarea serviciilor terapeutic – recuperatorii oferite de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și organizații non guvernamentale din județul Iași

Centrul de zi ,,Stejarul” Iași

Asociaţia Naţională a Surzilor România

Asociaţia Nevăzătorilor

Star of Hope Iaşi

Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România – filiala Iaşi

Fundația Serviciilor Sociale Bethany Iaşi

Fundaţia de Ştiinţă şi Cultură Daco România Iaşi

Fundaţia ,, Ancora Salvării” Iaşi

Vineri, 16 martie, ora 10,30 – Şcoala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Iaşi

,,Modalități eficiente de adaptare curriculară” – dezbatere – prof. dr. Mariana Pop, prof. dr. Luciana Frumos, prof. Elena Eigel.

Proiectul ,,Cutia cu surprize”, destinat elevilor din școlile speciale din județul Iași. Este o inițiativă propusă elevilor din școlile de masă care pot dărui elevilor cu CES un altfel de mărțișor.

Rezultatele acestei campanii: 45 de şcoli şi grădiniţe implicate, 243 profesori voluntary, 4351 elevi voluntari. Au benefciat de surprise 4507 elevi din unităţile de învățământ special din judeţul Iaşi.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat