back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Zilele Pașcaniului: festivitate de deschidere fără nici un cuvânt despre istoria localității

Municipiul Pașcani este în sărbătoare! Festivitatea de deschidere a zilelor localității, ediția 2024, a avut loc în sala de spectacole a Primăriei începând cu ora 11:00.

În sală au fost prezenți puțini invitați, cei mai mulți dintre ei, elevii și profesorii care au fost premiați pentru rezultate la învățătură și cei apropiați lor.

Festivitatea a început cu o scurtă slujbă religioasă și cu câteva cuvinte din partea părintelui protopop, Gheorghe Muraru.

Apoi, a urcat pe scenă primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie. A vorbit liber doar despre rezultatul alegerilor și proiectele de investiții aflate în diferite etape de implementare. El le-a mulțumit celor care au fost și sunt implicați în aceste investiții și le-au urat pășcănenilor „La mulți ani!”.

Edilul nu a spus nici un cuvânt despre istoria Pașcaniului și nici despre personalitățile care au făcut cinste acestei comunități de-a lungul timpului.

A urmat deputatul PNL, Sorin Năcuță. El și-a asumat rolul de gazdă, vorbind despre invitații prezenți în sală la acest eveniment.

Au mai urcat pe scenă reprezentantul orașului Ialoveni, localitate din Republica Moldova înfrățită cu municipiul Pașcani, subprefectul județului Constantin Dolachi, precum și un consilier al președintelui Consiliului Județean Iași.

De la eveniment au lipsit majoritatea primarilor din comunele învecinate municipiului, dar și reprezentații celorlalte orașe din județ. De asemenea, din partea PSD Pașcani au fost în sală câțiva consilieri. La festivitate nu au fost prezenți nici reprezentanții principalelor societăți comerciale sau a instituțiilor publice din municipiu așa cum s-a întâmplat în ceilalți ani. În acest context, ediția din acest a festivității de deschidere a Zilelor Municipiului Pașcani este probabil cea mai slabă din ultima perioadă.

Menționăm că după discursurile oficialităților a avut loc un scurt moment artistic oferit de Ansamblul Rapsozii Siretului. A urmat festivitatea de premiere a elevilor care au obținut rezultate bune la învățătură, alături de directorii unităților de învățământ.

BIT TV a transmis LIVE evenimentul iar inregistrarea poate fi revăzută pe canalul de Youtube al televiziunii precum și pe site-ul de știri, bittv.info.

De asemenea, spectacolele ce vor începe de la ora 19:00, în toate cele trei zile, vineri, sâmbătă și duminică vor fi transmise LIVE pe postul local de televiziune, BIT TV, precum și pe Facebook și Youtube.

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat